VALEA SIGHISTELULUI

http://www.youtube.com/watch?v=WRh1jVU_AGU&feature=related]

Valea Sighiştelului

Deşi întreaga vale nu măsoară decât 9 km., aproape jumătate dintre aceştia îi străbate printre pereţi verticali care transformă sectorul său inferior într-un canion. Bazinul Sighiştelului adăposteşte peste 200 de peşteri pe numai 10 km2, fiind arealul cu cel mai mare potenţial de endocarstificare din ţară. Dintre cele mai cunoscute peşteri din Vl. Sighiştelului amintim: Peştera Corbasca (300 m) cu Lacul de Cristal, frumoase gururi, stalactite, coloane şi mari depozite de montmilch; Peştera Coliboaia (310 m) şi peştera din Dealul Secăturii (1.450 m) care fac parte din acelaşi sistem carstic, cu bogate şi variate concreţiuni; Peştera Măgura (1.885 m) cu galerii labirintice, săli de dimensiuni impresionante şi galerii înguste.
Vizitarea Văii Sighiştelului poate avea drept punct de plecare drumul naţional 75 Lunca – Câmpeni, care în localitatea Câmpani se ramifică continuându-se spre satul Sighiştel cu un drum pietruit. Alt traseu posibil traversează Culmea Măgura, venind dinspre Peştera Urşilor, şi coboară pe poteca marcată cu punct roşu.

GROAPA RUGINAOSA
Groapa Ruginoasă reprezintă un fenomen cu totul aparte. Ea este o imensă ravinare săpată până în creasta culmii care închide spre sud Valea Seacă, cu o adâncime de peste 100 m şi un diametru de peste 600 m. Pe toată suprafaţa ei, un proces de eroziune foarte activ a scos la zi straturile de cuarţite, a căror culoare roşie violacee conferă zonei un aspect cu totul aparte, ea apărând de la mari depărtări ca o rană deschisă în trupul muntelui.


Muchii ascuţite, adevărate lame, converg spre centrul ei la firul unui vâlcel, împărţind spaţiul în mai multe sectoare. Vâlcelul, de fapt obârşia Văii Seci, reprezintă de fapt un canion extrem de dificil de parcurs în aval din cauza săritorilor mari pe care le prezintă.

Interesant este faptul că eroziunea lucrează şi astăzi foarte activ, săpând regresiv şi mărind rapid dimensiunile Gropii Ruginoase. Urmărind hărţile vechi, se constată că eroziunea a avansat cu o viteză foarte mare, acum 80 de ani locul nefiind marcat