MUNTII CARPATI
Munţii Carpaţi reprezintă un lanţ muntos, aparţinând marelui sistem muntos central al Europei. Carpaţii cuprinşi între Bazinul Vienei (care-l separă de lanţul alpin) şi culoarul Timokului (care îl separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică) formează un arc cu o lungime de 1500 km şi o lăţimea maximă de 130 km, desfăşurându-se pe 6° în latitudine şi aproximativ 10° în longitudine. Se întind pe teritoriul a şapte state: Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România şi Serbia.
Carpaţii se înfăţişează ca fiind nişte munţi mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depăşind 2000 de metri în altitudine.
Cel mai înalt vârf al întregului lanţ Carpatic este Vârful Gerlachovský, 2655 m, în Slovacia - Munţii Tatra, iar în România este Vârful Moldoveanu, având 2544 m, situat în Munţii Făgăraş din Carpaţii Meridionali.
Spre deosebire de Alpi, Carpaţii au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafeţe întinse, acoperite cu pajişti. Carpaţilor le aparţine şi cel mai mare lanţ vulcanic din Europa. Alături de rocile cristaline şi eruptive o mare extensiune o au rocile sedimentare, care dau un relief cu pante domoale.
Clima Carpaţilor este continentală, precipitaţiile cresc în raport cu altitudinea iar vegetaţia este dispusă în etaje (pajişti alpine sus, păduri de conifere şi făget pe pante şi pe înălţimile mai mici). Din munţii Carpaţi izvorăsc: Vistula, Nistrul, Tisa, Prutul, Siretul, Mureşul, Oltul ş.a.
MUNTII APUSENI
Munţii Apuseni sunt un lanţ muntos din Transilvania, parte a Carpaţilor Occidentali. Cel mai înalt vârf este Curcubăta Mare (cunoscut şi ca Vârful Bihor) cu o altitudine de 1849 de metri. Sunt delimitaţi la nord de Râul Barcău, la sud de râul Mureş, la vest de Dealurile şi Câmpia de Vest, iar la est de Depresiunea Colinară a Transilvaniei. În Munţii Apuseni se află peste 400 de peşteri.
Geneză şi geologie
CarpaţiiMunţii Apuseni sunt munţi tineri, de încreţire, formaţi în orogeneza alpino-carpato-himalayana. Sunt compuşi în general dintr-un mozaic de roci, predominant calcare, de aceea se explică numărul foarte mare de peşteri existente în zonă.
Relief
Relieful este unul carstic, bine dezvoltat, alcătuit din peşteri (Peştera Urşilor, Peştera Meziad), chei (Cheile Turzii), defilee (Defileul Mureşului). Altitudinile nu depăşesc 2.000 m, cu maxime de 1.849 m, la Vârful Cucurbăta Mare, 1.836 m Vârful Vlădeasa, respectiv 1.826 Muntele Mare. În medie altitudinile oscilează în jurul a 1.000 de metri. Masivele muntoase pornesc radiar, din centru şi intră în contact direct cu Câmpia de Vest, prin depresiunile "golf": Zarand, Beiuş, Vad Borod, bine populate, aşezările urcând până la 1600 m. Principalele căi de traversare a Apusenilor sunt Pasul Vălişoara Vântului, Pasul Vârtop şi Pasul Vârfurile.
Diviziuni
Localizarea Apusenilor şi a diviziunilor lor Munţii Crişului
Dealurile Crişene, incl. Depresiunea Beiuşului, Depresiunea Vad
Munţii Pădurea Craiului (Vârful Runcului, 822 m)
Munţii Codru-Moma (Vârful Pleşu, 1.112 m)
Munţii Şes-Meseşului
Munţii Meseşului (Vârful Măgura Priei, 997 m)
Muntele Şes (Plopiş) (Vârful Măgura Mare, 918 m)
Depresiunea Şimleu, considerată deseori parte a Bazinului Transilvănean-Podişul Someşan
Munţii Şimleu, consideraţi deseori parte a Bazinului Transilvănean-Podişul Someşan (Vârful Măgura Şimleului, 597 m)
Masivul Bihor
Munţii Bihorului (Vârful Bihor, 1.849 m)
Munţii Vlădeasa (Vârful Vlădeasa, 1.836 m)
Muntele Mare (Vârful Muntele Mare, 1.826 m)
Munţii Gilăului
Muntele Găina (vârful Găina, 1.486 m)
Depresiunea Brad
Depresiunea Huedin
Munţii Mureşului
Munţii Zarandului (Vârful Drocea, 835 m)
Munţii Metaliferi
Munţii Trascăului
Hidrografie
Ruinele cetăţii Bologa, la poalele Masivului VlădeasaMunţii Apuseni sunt traversaţi de mai multe râuri, existând şi o serie de lacuri formate. Printre cele mai importante se află:
Râul Someşul Mic
Râul Crişul Repede, Râul Crişul Alb şi Râul Crişul Negru
Râul Barcău
Râul Arieş
Râul Ampoi
Lacul carstic Vărăsoaia
Lacul Fântânele
Lacul Tarniţa
Clima
Clima este una temperat-continentală de tranziţie, cu influenţe oceanice. Temperatura medie anuală este între 6 şi 10°C, precipitaţiile fiind de 700-1.000 mm/an.
Fauna şi vegetaţia
Vegetaţia este alcătuită din păduri de foioase şi conifere (la peste 1.300 m). Fauna este foarte diversă, fiind prezente specii ca vulpea, lupul, jderul, cerbul, căprioara, veveriţa sau ursul.
Populaţia şi aşezările
Zona se remarcă printr-o densitate scăzută a populaţiei. Aşezările sunt compuse din sate mici, numite "crânguri", risipite (gospodării împrăştiate, despărţite prin fâneţe sau păşuni), în judeţele Arad, Bihor, Cluj, Alba şi Hunedoara.
Obiective turistice
Formaţiuni de stalactite şi stalagmite în Peştera UrşilorCascada Răchiţele
Cetăţile Ponorului
Cetăţile Rădesei
Cheile Râmeţilor
Cheile Turzii
Cheile Turului / Turenilor
Lacul Fântânele
Lacul Tarniţa
Peştera Meziad
Peştera Scărişoara
Peştera Urşilor
Peştera Huda lui Papară
Peştera Poarta Zmeilor
Peştera Vântului
Rezervaţia naturală Padiş
Ţara Moţilor
MUNTII BUCEGI
Masivul Bucegi, cu o suprafaţă de circa 300 km2, se află la extremitatea estică a Carpaţilor Meridionali, desfăşurandu-se între Valea Prahovei la est si culoarul Branului şi Valea Ialomiţei la vest; cade brusc spre nord către depresiunea Bârsei şi spre sud, până la contactul cu Subcarpaţii de curbură. Se întinde pe teritoriul judeţelor Dâmboviţa, Prahova şi Braşov. Fiind de o mare complexitate structurală şi morfologică, masivul apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 - 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.
Etimologie
Covor de muşchi în Bucegi, posibilă sursă etimologică pentru numele de BucegiUnele denumiri toponimice întâlnite în aceşti munţi ridică interesante probleme de filologie. Numele de Bucegi are o formă arhaică de Buceci. Forma Buceci este identică cu a antroponimicului Bucşa[1] sau că numirea ar fi o variantă a lui Bugeac "un complex de mai multi muşchi care formează un covor verde si moale"[2]. În actul ctitoricesc din 1695 al Mănăstirii Sinaia, se spune că mănăstirea a fost ridicată "la pustie sub muntele Buceciul". Numele de Buceci în loc de Bucegi mai este dat masivului, în zilele noastre, de către unii bătrâni din Branul de Sus. Oamenii de pe versantul nordic, estic şi cei din partea de miazăzi a munţilor, ca şi locuitorii Branului de Jos, îi numesc cu toţi în zilele noastre Bucegi. Lingviştii spun ca huceagul sau buceagul este un păduriş des şi jos, ori covorul de muşchi verde şi moale, sau chiar pământul pustiu, lipsit de păduri, doar cu buruieni şi ierbărie. Localităţi cu numele Bugeac sau Buceag existau in judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Teleorman, Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu aparţinând regatului dacic al lui Burebista. Poate că tufele joase de jnepeni, numite şi buceag, au dat numele Bucegilor. Lingvistul Sextil Puşcariu susţine chiar că Bucşoiul, unul din braţele stelei de munţi ce se intâlnesc în vârful Omu, îşi are numele derivat de la Buc, Bucur (nume autentic dacic), tot aşa cum şi Buceci, Bugeci, se derivă de la Buc cu acelasi sufix ca în Măneciu sau Moeciu[3].
Geografie
Pentru detalii, vezi: geografia munţilor Bucegi.
Masivul Bucegi are o formă de potcoavă deschisă spre sud, din centrul căreia izvoreşte râul Ialomiţa. Ramurile principale ale potcoavei se întâlnesc în extremitatea nordică chiar în Vârful Omu, punctul culminant al masivului. În afara celor două ramuri principale, tot din zona vârfului Omu se mai desprind culmi scurte şi abrupte. Către est porneşte muntele Moraru, spre nord-est Bucşoiu formează parte din cumpăna apelor, iar către nord Padina Crucii separă căldările glaciare Mălăieşti si Ţigăneşti.
Situată între Valea Prahovei şi cea a Ialomiţei, culmea principală a Bucegilor este caracterizată în primul rând prin formele sale de relief puternic contrastante: versantul prahovean (abrupt şi stâncos, cu o diferenţă de nivel de 500-900 m) şi platoul Bucegilor (podiş înalt, având altitudini cuprinse între 1600-2400 m şi o înclinare de la nord către sud).
Cheile Orzei 45.18° N 25.25° EMasivul Bucegi s-a format odată cu sectorul Carpaţiilor Meridionali şi cu întregul lanţ carpatic, în timpul orogenezei alpine. Carpaţii Meridionali şi grupa Bucegilor s-au înălţat cu cca 1000m la sfîrşitul Neogenului şi începutul Cuaternarului.
Masivul Bucegi reprezintă un larg sinclinal, de direcţie nord-sud, cuprinzând depozite sedimentare mezozoice, aşezate în transgresiune peste un fundament de şisturi cristaline. Aceste depozite sunt formate în cea mai mare parte din calcare jurasice, conglomerate de Bucegi şi gresii micacee. Către marginea răsăriteană a masivului, în porţiunea inferioară a abruptului prahovean, conglomeratele de Bucegi se rezeamă pe formaţii ale flişului cretacic inferior, cuprinzând stratele de Sinaia, precum şi depozitele de marne şi gresii aparţinând etajelor Barremian şi Apţian.
Relieful carstic este legat de masa calcarelor de pe latura vestică a rezervaţiei, în sectorul Strunga-Grohotiş-Guţanu, iar local de unele blocuri cu dimensiuni mai mari incluse în masa de conglomerate. Specific este exocarstul cu Japiezuri în forme si dimensiuni variabile, unele coline şi avene. Dezolvarea se îmbină sezonier cu îngheţul şi dezgheţul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros.
Avenul de sub Babele
Peştera de pe Piciorul Babelor
Peştera Ialomiţei
Peştera Ursului
Peştera Onicăi
Peştera Pustnicului
Peştera Rătei
Peştera Tătarului
Avenul Vânturiş
Platoul carstic Lespezi
În munţii Bucegi se întâlnesc 2 forme principale de dovezi glaciare: forme de eroziune şi forme de acumulare.
Conformaţia masivului în formă de potcoavă determină în mod evident dispunerea şi direcţia de curgere a râurilor. Principala axă de colectare a apelor din interiorul masivului este Râul Ialomiţa, care are un bazin simetric. Ea este alimentată din zăpezi şi ploi, izvorând la mare înălţime de sub Vârful Omu. Curgând în lungul axului sinclinalului, ea este alimentată şi din subteran, pentru că apele infiltrate pe flancuri se scurg spre albia Ialomiţei conform înclinării stratelor. Numeroşi afluenti cu obârşia pe/sub podul Bucegilor converg spre bazinetele amintite, contribuind la mărimea debitului râului colector. Menţionam printre ei Doamnele, Horoaba, Tătaru, Mircea, Bolboci, Zănoaga pe dreapta; Sugari, Cocora, Blana, Oboarele, Scropoasa şi Orza pe stânga. In general, afluenţii sunt seci în cursul mediu şi superior dar în timpul averselor de ploaie au un regim torenţial.
Mic lacCheile Zănoagei
Cheile Tătarului
Cheile Coteanului
Cheile Orzei
Lacul Bolboci - lac de acumulare
Lacul Ţigăneşti - lac glaciar la altitudinea de 2050 m
Lacul Scropoasa - lac de acumulare
Resurse naturale
Transhumanţă în BucegiBucegii au puţine bogăţii naturale, folosindu-se pentru piatră de construcţii sau fiind folosiţi ca păşuni pentru oi, parte din transhumanţă.
exploatări forestiere, Fabrica de Hârtie Buşteni - desfiinţată în 2008
calcare, cariera Lespezi ce alimentează Combinatul de la Fieni
calcare, în 1878 Azuga avea o fabrica de var
ape, 1899 fabrica de bere Azuga (în prezent închisă)
Clima
Clima se caracterizează prin temperaturi medii de 2-6° Celsius şi 0-2° Celsius la peste 1800 m altitudine, precipitaţii abundente de 800-1200 mm/an şi vânturi puternice. Pe platoul Bucegi se întâlneşte climatul alpin cu temperaturi medii anuale sub 2° Celsius, precipitaţii puţine şi vânturi foarte puternice. În Bucegi, ca pe orice alt munte, vremea se poate schimba foarte repede, existând chiar zile în care cel puţin trei anotimpuri sunt prezente în timp relativ scurt. Numărul mediu de zile de iarnă, cu temperaturi mai mici de 0° Celsius, este de 47 zile/an, iar numărul mediu de zile cu temperaturi peste 25° Celsius, este de aproximativ 16 zile/an.
Puncte de interes
Crucea Eroilor Neamului
Cascada Spumoasă
Creasta BucşoiuPietrele de la Omu - importanţă geomorfologică, se găsesc pe Vârful Omu din nordul masivului, cel mai înalt punct din munţii Bucegi, fiind al optulea vârf din România, cu o altitudine de 2.505 m.
Crucea Eroilor Neamului, de importanţă istorică şi turistică, este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor români căzuţi în Primul Război Mondial.
Cascada Urlătoarea - importanţă hidrologică, situată la o distanţă de 1 ½ ore de mers de Buşteni.
Avenul Vânturiş - importanţă speologică
Cascada Vânturiş - importanţă hidrologică
Colţii lui Barbeş - importanţă geomorfologică
Claia Mare - importanţă geomorfologică
Portiţa Caraimanului - importanţă geomorfologică
Ogaşul Spumos - importanţă geomorfologică
Peretele Văii Albe - importanţă geomorfologică
Colţii Morarului - importanţă geomorfologică
Ceardacul din Valea Cerbului - importanţă geomorfologică
Avenul din Bucşoiu - importanţă speologică
Mecetul Turcesc - importanţă geomorfologică
Hornurile Mălăieştilor - importanţă geomorfologică
Circul Glaciar Ţigăneşti - importanţă geomorfologică
Arcada din Valea Gaura - importanţă geomorfologica
Valea Ţapului - importanţă geologică
Popasul Strunga - importanţă geologică
Punctul Fosilifer de pe Vf. Gaura - importanţă paleontologică
Cascada Doamnei - importanţă hidrologică[4]
Sfinxul - importanţă geomorfologică şi turistică
Babele - importanţă geomorfologică şi turistică
Peştera Avenul de sub Babele - importanţă speologică
Platoul cu ciuperci de gresie - importanţă geomorfologică
Cheile Horoabei - importanţă geomorfologică
Ponorul din Horoaba - importanţă geomorfologică
Cheile Urşilor - importanţă geomorfologică
Peştera Ialomiţei - importanţă speologică şi turistică
Calcarele de la Strunguliţa - importanţă geologică
Izbucul din Horoaba - importanţă hidrologică
Turnul Seciului - importanţă geomorfologică
Izbucul Coteanu - importanţă hidrologică
Cheile Tătarului - importanţă geomorfologică
Cheile Zănoagei - importanţă geomorfologică
Flora şi fauna
Flora
Pentru detalii, vezi: flora munţilor Bucegi.
O floare de munte la altitudinea de 2200 m
Floare de colţToate studiile botanice efectuate în zona masivului Bucegi, au reflectat bogăţia şi varietatea de specii şi familii reprezentate, specifică atât pădurilor de conifere şi foioase cât şi pajiştilor alpine, susţinând necesitatea protejării şi ocrotirii acestui complex de forme, asociaţii şi peisaje. În 1935, o parte din masiv este inclus în lista ariilor protejate din România, cu statut de Parc Naţional. La acesta se adaugă încă doua rezervaţii din bazinul Ialomitei şi câteva puncte fosilifere din sud.
Speciile ocrotite
Printre speciile ocrotite trebuie amintite:
Leontopodium alpinum (floarea-reginei, sau floarea de colţ)
Rhododendron kotschyi (bujorul de munte, sau smârdarul)
Daphne blagayana (iedera albă)
Angelica archangelica (angelică)
Nigritella rubra sau Lathyrus odoratus (sângele voinicului)
Dryas octopetala (arginţica)
Papaver pyerenacium (macul galben)
Botrychium lunaria (iarba dragostei)
Silene acaulis (iarba roşioară)
Deasemenea, sunt ocrotite unele specii de arbuşti:
Pinus montana (jnepenii)
Juniperus nana (ienupărul)
Zonarea florei
Teritoriul Parcului Naţional Bucegi include trei etaje de vegetaţie[5].
Etajul montan superior ( Platoul Bucegilor ) - reprezentat pe versantul prahovean al masivului numai în porţiunea dintre Sinaia şi Valea Morarului. Asociaţia dominantă aici este făgetul cu brad specific Carpaţilor Orientali şi Meridionali (până la valea Oltului), cu întreaga sa compoziţie floristică. Pătura ierbacee cuprinde elemente carpatice, cum sunt: colţisorul, vulturica, odoleanul, tătăneasa, mierea ursului, piciorul cocoşului, floarea paştilor. Cu totul remarcabil este arboretul secular de brad de la Sinaia (lângă castelul Peleş), care mai cuprinde încă arbori monumentali de până la 50 m înalţime şi diametre considerabile. De asemenea, unul dintre cele mai frumoase arborete pure de brad din Bucegi, deşi mai tînăr, se găseşte deasupra localităţii Poiana Ţapului, pe drumul spre cascada Urlatoarea. Între speciile cu răspândire sporadică în Carpaţi şi caracteristice acestui etaj de vegetaţie menţionăm în primul rând tisa , care se află în exemplare izolate sau în pâlcuri în câteva staţiuni, şi anume la :stâncile Sf. Ana (2 exemplare); valea Peleşului; sub stâncile de sub Poiana Stânci, la 1050 m, şi deasupra carierei de piatra Piatra Arsă; pe Jepii Mici; pe valea Comorilor, la circa 1250 m; pe Caraiman, în vâlcelul Spălat de sub colţul Picătura, la 1280 m altitudine (circa 10 exemplare). O altă raritate în cuprinsul masivului este salba moale, care se află numai în cuprinsul acestei rezervaţii, în apropiere de stâncile Sf. Ana, în pădurea Jepii Mari şi pe valea Urlatoarea Mică din Jepii Mici. Datorită poziţiei lor adăpostite şi calcarelor titonice (gălbui), stâncile Sf. Ana de deasupra Sinaiei au favorizat menţinerea unor elemente rare ca liliacul, iedera albă prezente la o altitudine excepţională a unor specii lemnoase proprii regiunilor inferioare: prunul, lemnul, alunul, frasinul. În lumea pâraielor şi în cheile acestora se afla o vegetaţie foarte bogată. Dintre numeroasele specii, majoritatea de statură înaltă menţionăm: lăptucul oii, lopaţeana, şolandul, magul, piciorul cocoşului, iarba ciutei, ciulinul. Vegetaţia lichenologică saxicolă din etajul montan superior este foarte variată în raport cu lumina, poziţia şi gradul de umiditate. Pe lângă cele mai răspandite specii, cum ar fi: ochii şoarecelui, odoleanul, păiuşul, feriga de piatră, trăsnicul, există unele endemisme carpatice: micşandra de munte, ca şi unele specii rare. Dintre speciile de licheni prezente în masivul Bucegi enumerăm reprezentanţi din clasa Ascolichenes, ordinul Discolichenes.
Etajul alpin. Dintre arboretele remarcabile din acest etaj trebuie menţionat arboretul de pe Brâul Furnicii, care cuprinde o serie de exemplare monumentale unice pe tot cuprinsul masivului; arboretul de larice cu cimbru de pe Brâna Mare a Jepilor, valea Jepilor Mari, la 1750 m altitudine, arboretele de larice de pe versanţii nordici ai Jepilor Mici, precum şi rarităţi de larice, de pe flancurile însorite ale văilor Seaca Jepilor şi Seaca Caraimanului. Vegetaţia pajiştilor de o deosebită bogăţie, prezintă un caracter mixt, cuprinzând atât elementele silvicole montane cât şi specii pe care le găsim şi în etajul alpin inferior. Dintre specii mai deosebite amintim: crinul de pădure, coada cocoşului, măcrişul, iarba moale, miliţiana, omagul, nopticoasa, colţunul doamnei, tulichina, ştevia - endemism carpatic, ciuboţica cucului, genţiana - endemism carpato-balcanic, iarba ciutei, margareta, cruciuliţa.
Etajul alpin inferior. Tufărişurile de jnepeni, caracteristice pentru acest etaj, sunt foarte răspandite mai ales pe versanţii nordici ai abrupturilor dinspre valea Prahovei şi dinspre Bran. De asemenea, rezervaţia cuprinde şi o bună parte din jnepenişurile de pe platoul munţilor Piatra Arsă, Jepii Mari şi Jepii Mici. Jnepenişurile ascund uneori una dintre rarele specii de arbuşti de la noi, şi anume Lonicera coerulea. Aceasta a fost găsită pe versantul nordic al Jepilor Mici, pe Brâna Mare a Coştilei, lângă firul văii Albe, pe valea Gaura şi muntele Grohotişu, toate aceste zone fiind cuprinse în cadrul rezervaţiei. Dar cel mai de seamă reprezentant al florei lemnoase din acest etaj este cimbrul (Pinus cembra), singura specie arborescentă care se ridică în zona alpină şi care reprezintă un relict cu răspândire limitată la noi. În cadrul rezervaţiei principale, Pinus cembra se află în două zone importante şi anume: prima pe versantul nordic al Jepilor Mici, sub Brâna Mare a Jepilor, la 1750 m, în punctul Creasta cu Zimbri, şi a doua în valea Gaura, printre tufărişurile de jnepeni, la 1800- 1900 m altitudine, şi pe muntele Guţanu, între valea Gaura şi hornul Ţapului; în afara de acestea, se mai găsesc câteva exemplare pe creasta nordică a muntelui Bucşoiu, deasupra văii Mălăeşti, la circa 1700 m altitudine.
Dintre asociaţiile de tufărişuri pitice se pot aminti: firuţa, viţelarul, salcia pitică, cornutul, garofiţa, afinul, merişorul. Asociaţia se întâlneşte mai ales pe versanţii nordici sau vestici, unde zăpada se aşterne tot timpul iernii, dar se topeşte relativ repede primavara, pe soluri de tip podzol alpin. La altitudini mai mici sau pe versanţi mai luminaţi, mai întâlnim paiuşul, rotunjioara. În etajul alpin propriu-zis se întâlnesc cele mai interesante asociaţii din tot cuprinsul Bucegilor. Aici sunt întrunite majoritatea elementelor specifice masivului, precum şi cele mai multe endemisme şi rarităţii floristice. Remarcabilă din acest punct de vedere este vegetaţia ce acoperă brânele, câmpurile înierbate ce înlănţuie abrupturile stâncoase. Crestele ierboase şi brânele de pe versanţii abrupti şi însoriţi sunt aproape în întregime acoperite de asociaţii de graminee, caracteristice pe soluri scheletice. Aceste specii sunt făcieşul, păiuşul şi feruţa. Dintre speciile însoţitoare amintim: limba (plantă), ura (plantă), lâna caprelor, garofiţa - endemisme ale Carpaţilor Meridionali. Se mai întâlnesc: cinci degete, spârceta - endemism carpatic, unghia păsării, genţiana, ghintura, cimbrişorul - endemism carpatic, vârtejul pământului, campanula, ochiul boului.
Fauna
Şorecarul comun (Buteo buteo)
Vipera de poiană (Vipera ursinii macrops)
Cerb
Cocoşul de munteFauna este reprezentată de mistreţ, iepure, lup, vulpe, urs, cerb, râs, căprioară, veveriţă. Dintre păsări apar aici cocoşul de munte, găinuşa de alun, zăganul, iar în apele reci de munte se găsesc peşti ca păstrăvul, cleanul şi mreana. În zona alpină se întâlnesc acvila de munte şi capra neagră. Al. Grossu, studiind fauna moluştelor şi gasteropodelor, a identificat în Bucegi peste 100 de specii şi varietăţi, dintre care multe endemisme : Daudebardia transsylvanica, Vitrea transsylvanica, Helicigona banatica, Trichia transsylvanica, Alopia canescens, Alopia nixa[6].
Fauna mamiferelor este încă bine reprezentată în pădurile de la poalele masivului, deşi activităţile economice şi dezvoltarea oraşelor sunt principalele cauze ale dispariţiei multor exemplare din: cerbul carpatin, căprioare, mistreţi, râşi, lupi, vulpi, veveriţe, pârşul mare, pârşul cu coada stufoasă, pârşul de alun, şoarecele scurmător, etc.
Fauna ornitologică, studiată în special de I. Cătuneanu, este reprezentată prin: cocoşul de munte (Tetrao urogallus), vulturul pleşuv sur (Gyps fulvus fulvus), vulturul pleşuv brun (Aegypius monachus), acvila încălţată (Aquila heliaca heliaca), şorecarul comun (Buteo buteo), corbul (Corvus corax), mierla de piatră (Monticola saxatilis), fluturele de piatră (Trichodroma muraria), mierla gulerată alpină (Turdus torquatus alpestris), mierla de pârau (Cindus cindus aquaticus), forfecuţa gălbuie (Loxia curviostra), fasa de munte (Anthus spinoletta), lăstunul mare (Apus apus apus).
Fauna herpetologică a fost studiată de I. Fuhn şi este reprezentată prin aproximativ 16 specii, dintre care amintim : şopârla de nisip (Lacerta afilis agilis),şopârla de zid(Lacerta muralis muralis),şopârla vivipară(Lacerta viviparia), viermele orb(Anguis fragilis), şarpele fin(Coronella austriaca austriaca), vipera comună europeană(Vivipera berus berus), vipera de poiană (Vipera ursinii macrops).
Fauna Bucegilor este una dintre cele mai cunoscute din ţară, în primul rând datorită studiilor efectuate aici în cadrul Staţionarului Zoologic Sinaia, întemeiat în anul 1922 şi care funcţionează pe lângă Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Pentru o mai bună documentare şi pentru a facilita accesul specialiştilor în mediul de viaţă al animalelor din Bucegi, din anul 1927 apare Cabana Naturaliştilor de pe Jepi, fondată de Societatea Naturaliştilor din Romania.
Dintre cei care şi-au dedicat mare parte din timp pentru studierea faunei Bucegilor amintim pe: C. Bogoescu, Ecaterina Dobreanu, M. Ienistea, C. Ionescu, C. Manolache - care au studiat lumea insectelor, pe Radu Codreanu - grupe de viermi, N. Botnariuc, M. Băcescu, Traian Orghidan, Valentin Puşcariu - care au studiat crustaceele, C. Motas si J. Tanasachi - care au studiat hidrocarienii. [7]
Vânatul intensiv, turismul necontrolat şi pătrunderea în masiv a mijloacelor de transport creează probleme speciilor locale.
Zone protejate
În cadrul Munţilor Bucegi, pe teritoriul judeţului Braşov se găsesc câteva obiective puse sub ocrotire, care au statut de rezervaţie naturală: Abruptul Bucşoiului, Valea Mălăieşti şi Valea Gaura, unde, datorită faptului că afluenţa de turişti este mai redusă, s-au retras cele mai multe capre negre din acest masiv. Pentru asigurarea unor condiţii optime de viaţă pentru caprele negre, numai în Valea Gaura spre exemplu, este pusă sub ocrotire o suprafaţă de 63 de hectare din zona golului alpin. În regim de ocrotire mai intră şi zona superioară a pădurilor de molid, unde caprele se retrag în timpul iernii. În afară de capre negre, în aceste areale mai sunt protejate şi alte animale: râsul, cocoşul de munte şi multe specii floristice rare[8]. Vezi şi Parcul National Bucegi. Rezervaţia de jepi de langă Piatra Arsă.
Rezervaţii floristice
Cuprind obiective floristice şi faunistice reprezentate în Abruptul Bucsoiului, Valea Mălăieşti şi Valea Gaura. Specii ocrotite: Daphne blagayana (iedera albă), Angelica archangelica (angelica), Leontopodium alpinum (floarea-reginei, sau floarea de colţ), Nigritella rubra (sângele voinicului), Dryas octopetala (arginţica), Salix herbacea, Salix reticulata (salcia pitică), Papaver pyerenacium (macul galben), Botrychium lunaria (iarba dragostei), Silene acaulis (iarba roşioară). Ca arbuşti se întalnesc Pinus montana (jnepenii), Juniperus nana (ienupărul), Rohodendron kotschyi (smârdarul, bujorul de munte)[9].
Aninişul de la Sinaia este o rezervaţie forestieră complexă reprezentată de o mică şi interesantă pădure de foioase compusă din anin (Alnus incana), paltin (Acer pseudoplatanus) şi carpen (Carpinus Betulus). În afară de arbori mai regăsim aici şi arbuşti cum ar fi păducelul (Crataegus intermedia) şi alte plante ocrotite precum piciorul cocoşului (Ranunculus carpaticus), crinul de pădure (Lilium Martagon), sânziene (Galium vernum), floarea paştelui (Anemone nemorosa)[10].
Parcul Natural Bucegi
vezi şi Parcul Natural Bucegi Suprafaţa parcului este de 32663 ha, din care 60% fond forestier şi 30% pajisti alpine. Administraţia parcului se află în comuna Moroieni, judeţul Dâmboviţa.
Rezervaţia Cheile Orzei
Rezervaţiile naturale mixte Orzea – Zănoaga şi Zănoaga – Lucacilă cuprind sistemul carstic Zănoaga: Cheile Zănoagei Mari, Cheile Zănoagei Mici, Cheile Orzei (monumente ale naturii), păduri de molid (Pices abies); o vegetatie termofilă compusă din elemente floristice rare sud-europene, sud-mediteraneene sau balcanice: secara de munte (Secale montanum), iris (Iris dacica), scoruşul (Sorbus cretica), spinul (Carduus candicanus), umbelifera (Athamantha hungarica), timoftica (Phleum montanum), caprifoiul (Lonicera caerulea), cosaci (Astragalus depressus), etc.
Cabane de altitudine şi refugii
Platoul Bucegilor cu Telecabina, cabana Babele, Sfinxul şi Baba Mare de la stînga la dreapta
Cabana CaraimanCabana Omu - 2505m; este cabana situată la cea mai mare altitudine în Munţii Carpaţi, fiind şi cel mai înalt punct locuit permanent din România.
Cabana Babele
Cabana Caraiman - 45.40837° N 25.48642° E Altitudine: 2041m
Cabana Diham 1320 m, reconstruită după incendiu
Cabana Mălăieşti, include echipă Salvamont, arsă, apoi reconstruită - funcţioneaza la capacitate redusă
Refugiul Salvamont din Valea Spumoasă
Refugiul Salvamont Cota 2000 Sinaia
Refugiul Salvamont Baba Mare Buşteni[11]
Casa Schiel (Canton Jepi/Casa Naturaliştilor) 1925m
Cabana Bolboci
Cota 1500
Cabana Furnica
Cabana Gura Diham
Cabana Padina
Cabana Peştera
Cabana Piatra Arsă
Cabana Poiana Izvoarelor - arsă in iarna 2005 - 2006. Reconstruită.
Cabana Scropoasa
Cabana Vârful cu Dor
Cabana Vârful Omu
Cabana Brădet, aflată pe drumul Sinaia - Cota 1400.
Cabana Cota 1000, aflată pe şoseaua Sinaia - Târgovişte.
Hotel Alpin Cota 1.400
Complexul Turistic Zanoaga (1.400 m)[12]
Trasee marcate
Cruce albastră: Pietroşiţa - plaiul Lespezi - cabana Scropoasa - cabana Zănoaga - cabana Padina - hotel Peştera - cabana Babele;
Cruce rosie: hotel Peştera - cabana Padina - şaua Strunga - sub Strungile Mari - spre Moeciu, prin Vf. Pravalele şi Vf. Bingaleasa;
Banda albastră: Cabana Omu - valea Ialomiţei - hotel Peştera - şaua Cocora-Lăptici - cabana Piatra Arsă;
Banda roşie: hotel Peştera - vâlcelul Lăptici - şaua Lăptici - valea Izvorul Dorului -cabana Vărful cu Dor;
Banda roşie: Cabana Omu - Vârful Guţanu - Vârful Bătrâna - şaua Strunga sub Strungile Mici - şaua Bucşa;
Punct roşu: hotel Peştera - cabana Padina- şaua Strunga - spre Moieciu de Sus prin Muntele Grohotişu, Poiana Gutanu, Muntele Plesa;
Triunghi rosu: hotel Peştera - valea Doamnelor - şaua Bătrâna - spre Moeciu de Sus, prin Poiana Gutanu, Muntele Plesa ;
Bandă galbenă : Cabana Babele - Cabana Omu - 2 ore[13]
Sport şi staţiuni
Activităţi sportive
Schi
Escaladă sportivă
Orientare turistică
Alpinism
Azuga
Staţiune climaterică şi turistică importantă, Azuga este situată pe Valea Prahovei, la confluenţa cu râul Azuga, la poalele Munţilor Bucegi şi Munţilor Baiului, în vecinătatea culmilor Sorica şi Cazacu.
Azuga posedă prima pârtie de schi din România omologată de F.I.S. (Federaţia Internaţională de Schi) - pârtia Sorica. Din acest motiv, dar şi datorită investiţiilor masive în infrastructura de turism care au avut loc în ultima perioadă, Azuga s-a dezvoltat ca una din cele mai mari staţiuni de schi din ţară.
Pârtii de schi:
Sorica - lungime 2100 m, dificultate medie, diferenţă de nivel de 561 m, instalaţie de iluminat nocturn şi tunuri de zăpadă pentru 700 m.
Cazacu - lungime 1920 m, dificultate medie, diferenţă de nivel 530 m.
Cazacu variantă - lungime 400 m, dificultate medie, instalaţie de zăpadă artificială.
Cazacu bretea - lungime 715 m, diferenţă de nivel 163 m.
Sorica sud - lungime 770 m, dificultate uşoară.
La Stână - lungime 910 m, dificultate uşoară.
Staţiunea Azuga dispune de o telegondolă inaugurată la sfârşitul anului 2007, care oferă acces de punctul superior către toate pârtiile din staţiune. Există de asemenea şi instalaţii de teleschi, miniteleschi si babyschi.
Bran
Buşteni
Staţiune balneoclimaterică şi de odihnă, se află la o altitudine de 880 metri, la poalele Caraimanului. Staţiunea este denumită şi Poarta Bucegilor, datorită poziţiei sale, de aici deschizându-se numeroase căi de acces în munte, cele mai deosebite atracţii fiind Piatra Arsă, Jepii Mari, Jepii Mici, Crucea de pe Caraiman şi Coştila - renumită în mediul alpiniştilor. Staţiunea Buşteni face legătura cu Platoul Bucegilor prin cel mai lung traseu de telecabină din ţară şi dispune de numeroase pârtii de schii cu diferite grade de dificultate, atât pentru începatori cât şi pentru cei mai experimentaţi. Staţiunea Buşteni este străjuită de muntele Sorica, muntele Zamora, muntele Cumpătu, care sunt caracterizaţi printr-o panta lină, împăduriţi până la jumătate şi acoperiţi cu păşuni, fiind şi locul unde râul Prahova se întâlneşte cu pâraiele Valea Cerbului, (Munţii Bucegi) şi Valea Alba. Pârtia Kalinderu - este astăzi una dintre cele mai moderne din ţară. Lungimea pârtiei, destinată agrementului, concursurilor şi compeţitiilor sportive, este de 1.500 de metri, cu o pantă medie de 37% şi o lăţime de 40 de metri.
Predeal
Sinaia
Sinaia, "perla Carpaţilor", aşa cum a fost adesea numită, se află pe Valea Prahovei, la poalele Bucegilor. Sinaia are statut de staţiune turistică şi balneo-climaterică. Altitudinea oraşului variază între 767 m şi 1.055 m.
Staţiunea este renumită pentru atracţiile sale turistice. printre care: Castelul Peleş, Mănăstirea Sinaia, Cazinoul etc.
În Sinaia există numeroase facilităţi pentru turişti şi pentru amatorii sporturilor de iarnă: hoteluri, pensiuni, transport pe cablu (telecabină şi telegondolă) şi pârtii de schi amenajate.
Lista vârfuri
Vârful Omu
Vârful Coştila (2490m)Vârful Omu (2505 m)
Vârful Bucura (2503 m)
Vârful Bucşoiu (2492 m)
Vârful Obârşia (2480 m)
Vârful Coştila (2490 m)
Vârful Caraiman(2384 m)
Vârful Babele (2294 m)
Vârful Jepii Mici (2143 m)
Vârful Jepii Mari (2071 m)
Vârful Piatra Arsă (2044 m)
Vârful Furnica (2103 m)
Vârful cu Dor (2030 m)
Vârful Cocora (2191 m)
Vârful Lăptici (1872 m
Vârful Blana(1875 m)
Vârful Oboarele (1707 m)
Vârful Dichiu (1713 m)
Vârful Grohotişu (2108 m)
Vârful Strungile Mari (2089 m)
Vârful Şaua Strunga (1909 m)
Vârful Tătarii (1998 m)
Vârful Deleanu (1901 m)
Vârful Lucăcilă (1895 m)
Vârful Zănoaga (1788 m)
Rol religios şi legende
Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Munţilor Bucegi, la 2216 metri altitudine, măsoară 8 metri în înălţime şi 12 metri în lăţime.presupusul rol religios al formaţiunilor naturale (Sfinxul, Babele ş.a.) şi o presupusă locaţie a muntelui Kogaion. Iată ce scrie Strabon, în "Geografia" (VII, 3, 5): "Tot aşa şi acest munte a fost recunoscut drept sacru şi astfel îl numeau geţii; numele lui, Kogaion, era la fel cu numele râului care curgea alături".
autenticitatea plăcuţelor de la Sinaia.
despre numele celebrelor stânci, Babele, unii spun că ar veni de la legenda Babei Dochia, care s-ar fi prefăcut în stână de piatră, împreună cu oile ei, chiar pe locul Babelor de azi.
Localităţi de acces şi transport
Există servicii de telecabină din Buşteni până la Babele, şi din Sinaia până la Cota 1400 şi apoi de la Cota 1400 până la Cota 2000. În Parcul Natural Bucegi există două drumuri de acces auto care parcurg aproape întreaga suprafaţă, înlesnind accesul turiştilor: unul din partea de sud, ce începe din localitatea Moroeni şi urcă până la barajul Bolboci şi mai departe până la hotelul Peştera, unde se intersectează cu drumul ce urcă pe Platoul Bucegilor; altul din partea de est, ce pleacă din Sinaia, urcă pe la Cuibul Dorului şi mai departe în Şaua Dichiului şi de aici fie în zona de platou, fie pe Valea Ialomiţei. În rest, accesul se face pe poteci şi drumuri forestiere.
Localităţi de acces
Accesul în localităţile de unde se poate pleca în Masivul Bucegi este lesnicios, mai ales în staţiunile de pe Valea Prahovei, atât pe DN1, cât şi pe calea ferată magistrală ce leagă Bucureşti de Braşov. De asemenea, se poate ajunge şi prin partea de sud, pe DN71 (Târgovişte-Sinaia) până în localitatea Moroeni, sau cu trenul pe calea ferată Bucureşti-Târgovişte-Pietroşiţa.
Predeal
Azuga
Poiana Ţapului
Buşteni
Sinaia
Moroeni
Pietroşiţa
Bran
Rucăr
Zărneşti
Transport
Telecabina de la Cota 2000[ascunde]Mijloace de transport pe cablu
Tip Ruta Lungime Diferenta de nivel Capacitate
Telecabină Sinaia – Cota 1.400 2.300 m 591 m 300 pers/oră
Telecabină Cota 1.400 – Cota 2.000 1.850 m 610 m 280 pers/oră
Telecabină Buşteni – Babele 4.125 m 1.230 m 180 pers/oră
Telecabină Babele – Hotel Peştera 2.545 m 560 m 120 pers/oră
Telescaun Cota 1.400 –Furnica 1.860 m 560 m 200 pers/oră
Telescaun Valea Dorului 846 m 231 m 280 pers/oră
Telescaun Valea Kalinderului
Teleschi Furnica 424 m 136 m 180 pers/oră
Teleschi Cota 1.400 296 m 102 m 200 pers/oră
Teleschi (nefuncţionabil) Vârful cu Dor 378 m 132 m 160 pers/oră
